Sinteza adezivilor poliuretani se bazează pe proprietățile chimice unice ale izocianaților. Izocianatul este un compus care conține un grup de izocianat (-NCO) în moleculă. Acest grup are o structură de legătură foarte nesaturată, cu legături duble suprapuse și poate reacționa cu diferiți compuși care conțin hidrogen activ. În domeniul adezivilor poliuretani, se utilizează în principal izocianați care conțin 2 sau mai multe grupuri caracteristice NCO. În funcție de faptul dacă produsul este îngălbenit sub lumină, adezivii poliuretani sunt împărțiți în adezivi generali din poliuretan izocianat și adezivi din poliuretan rezistent la îngălbenire.
Izocianații de uz general, adică izocianații aromatici, sunt în prezent cei mai utilizați izocianați din industria poliuretanică. Grupul de metilen conectat la inelul de benzen din structură este ușor oxidat pentru a forma cromofori de chinonă, ceea ce duce la îngălbenirea materialului. Izocianații de uz general utilizați în mod obișnuit includ ISDI, MDI și izocianat polifenil polimetil (PAPI). TDI este lichid la temperatura camerei și ușor de utilizat. Este primul izocianat utilizat în industria poliuretanică.
Pentru a îmbunătăți îngălbenirea materialelor din poliuretan cauzate de izocianați universali, pe lângă utilizarea aditivilor atrași, trebuie evitată generarea de cromofori cu structură de chinonă conjugată cu inel de benzen. Din acest motiv, cercetătorii au dezvoltat mulți izocianați rezistenți la îngălbenire: ar fi diizocianatul de xilen (XDI), diizocianatul de hexametilenă (HDI), izoforonatul izofocianat (IPDI) și așa mai departe.
